Jocuri de rol pe Twitter

bbc education

Vârsta: peste 7 ani

MEDIU ***

Pe scurt. Numeroşi profesori ne-au informat că nu folosesc Twitter, însă, chiar dacă nu utilizaţi această platformă în scopuri de socializare, Twitter este un instrument minunat pentru e-learning, iar utilizarea la clasă nu trebuie să vă sperie! În realitate, utilizarea Twitter poate fi o experienţă eliberatoare pentru profesori şi elevi, deoarece este familiară, flexibilă şi distractivă. În cadrul acestei activităţi, noi am utilizat Twitter pentru a preda anumite aspecte ale istoriei şi, în mod special, pentru a ajuta elevii să înţeleagă trăirile, motivele de îngrijorare şi experienţele persoanelor din epocile trecute.

Descrierea activității. Alegeţi un context istoric – noi am optat pentru copiii care au fost evacuaţi din oraşele mari din Regatul Unit la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, ora ţinându-se chiar în Anul Internaţional al Persoanelor Evacuate.

Este necesar să fi discutat într-o lecţie anterioară despre cine au fost copiii evacuaţi şi despre motivul pentru care aceştia au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din oraşe, precum şi să le fi arătat copiilor fotografii şi alte obiecte din acea perioadă. La sfârşitul lecţiei respective, cercetaţi care erau numele de copii populare în acel moment şi lăsaţi elevii să îşi aleagă un nume – Alfred şi Betty sunt întotdeauna printre preferate! Deschideţi conturi pe Twitter pentru fiecare copil utilizând numele alese, precum şi un hashtag pentru activitate, de exemplu #ABCevacuaţi (unde ABC reprezintă numele şcolii).

Nu creaţi un hashtag care să fie prea lung, deoarece limita de caractere va ţine cont şi de hashtag, însă asiguraţi-vă că acesta este suficient de specific, pentru a evita participarea altor persoane interesate de evacuaţi (deşi poate veţi considera că şi această participare poate fi distractivă).

Pregătiţi terenul (cu toată emoţia de care sunt capabili profesorii!). Este anul 1939, iar Londra se află sub asediu (introduceţi efecte sonore!). Amintiţi copiilor ce nume şi-au ales şi lăsaţi-i să decidă ce personaj să interpreteze, de exemplu, un copil evacuat, o mamă care a rămas în oraş, copii sau adulţi din familia gazdă, un tată plecat la război etc. Informaţi-i că vor juca rolul din perspectiva personajului întruchipat: vor trebui să îşi noteze sentimentele care îi încearcă, să descrie noile locuinţe, diferenţele dintre viaţa la oraş şi cea de la ţară, să îşi imagineze experienţa de a schimba şcoala, dorul faţă de copii etc. Singura diferenţă este faptul că, deşi se află în 1939, s-a inventat deja Twitter!

Dacă elevii remarcă (şi vor face asta cu multă plăcere) că nu exista Twitter în 1939, explicaţi-le că trebuie să considere Twitter similar unui jurnal tradiţional sau unei serii de cărţi poştale trimise părinţilor.

Permiteţi elevilor să îşi publice pe Twitter gândurile, comentariile şi experienţele şi să aştepte răspunsul colegilor. Discutaţi tweeturile şi cereţi personajelor să îşi dezvolte ideile, cu întrebări cum ar fi „De ce îţi este teamă, Alfred?”. Pentru a face acest lucru, este recomandat ca şi dvs. să vă deschideţi un cont şi să jucaţi un rol, cum ar fi cel al unui profesor din satul în care au fost evacuaţi copiii! Pentru a finaliza lecţia, elevii pot primi sarcina de a ţine un jurnal timp de o săptămână, de a crea o prezentare referitoare la vieţile copiilor evacuaţi, de exemplu, sau de a crea opere de artă bazate pe „experienţele lor”.

De ce aveți nevoie?

  • Acces la Internet

  • Conturi pe www.twitter.com (câte unul pentru fiecare copil şi unul pentru dvs.)

  • Un mijloc de a accesa Twitter, cum ar fi telefoane mobile (telefoanele proprii ale copiilor sau puteţi cumpăra telefoane ieftine şi vesele, second hand, pentru şcoală) sau computere, tablete etc.

  • O tablă interactivă pe care să afişaţi mesajele publicate pe Twitter este de asemenea utilă.

Beneficii educaționale. Comunicarea se face „la distanţă”, un avantaj fiind acela că elevii se vor exprima cu mai multă uşurinţă, deoarece nu le va mai fi la fel de teamă să facă greşeli (aici se remarcă utilitatea pseudonimelor). Trebuie să vă asiguraţi că toţi elevii îşi aduc contribuţia, astfel mesajele vor deveni din ce în ce mai profunde, odată ce depăşesc stadiul afirmaţiilor generale cum ar fi „Îmi este teamă”. Noutatea utilizării telefoanelor mobile şi/sau a Twitter la clasă va creşte nivelul de implicare… şi entuziasmul!

Sugestii și sfaturi. Dacă nu este permisă utilizarea telefoanelor mobile în şcoală puteţi a) schimba această politică; b) utiliza computere sau tablete; sau c) da sarcina ca temă, copiii urmând să utilizeze acasă computerele sau telefoanele. Dacă activitatea devine temă pentru acasă, alocaţi fiecărui elev sarcina de a scrie două tweeturi şi de a răspunde la alte două pentru a menţine interesul clasei.

Explicaţi-le copiilor ce reprezintă un hashtag, precum şi că pot direcţiona tweetul către o anumită persoană utilizând simbolul @ în faţa numelui persoanei în cauză.

Securitate și siguranță. Dacă vă îngrijorează siguranţa, aveţi mai multe opţiuni. Puteţi şterge toate conturile după finalizarea activităţii, puteţi solicita acordul părinţilor pentru deschiderea de conturi pentru elevi utilizând adresele de e-mail proprii ale copiilor sau ale părinţilor sau puteţi crea un singur cont pe care să îl supervizaţi dvs. şi care să fie utilizat de toţi copiii pentru publicarea ideilor, după ce le-aţi transmis datele de conectare. Cu opţiunea din urmă, toate mesajele vor apărea sub acelaşi nume, dar acest lucru nu este o problemă dacă lecţia se concentrează pe un singur personaj dintr-o carte, de exemplu, şi toţi copiii preiau acelaşi rol. Activitatea nu va fi însă la fel de distractivă.

Suplimente educaționale pentru lecții în idei și resurse

  • Alegeţi alte scenarii pentru activitate, cum ar fi cartea Ultima expediţie de Robert F. Scott. Copiii pot alege să joace rolul unor geologi, oameni de ştiinţă, meteorologi, bucătari, dresori, navigatori etc. şi să publice tweeturi despre ceea ce văd, despre activităţile sau trăirile tipice acestor meserii.

  • O altă idee bună pentru elevii mai mari este o scenă din operele lui Shakespeare sau din alte piese de teatru pe care le studiază. Noi am folosit Macbeth şi a fost foarte amuzant – cele trei vrăjitoare de pe Twitter au fost centrul atenţiei, iar copiii au trebuit să înţeleagă foarte bine piesa pentru a putea scrie tweeturile – activitatea nu s-a rezumat, aşadar, la distracţie.

  • Utilizaţi o combinaţie de Twitter şi Google Earth sub forma unei activităţi unice de cartografiere sau ca introducere în utilizarea Google Earth. Un profesor a propus denumirea de GeoTweeturi pentru mesajele utilizate în cadrul acestei activităţi. Adresaţi membrilor reţelei dvs. de pe Twitter întrebări ca „Unde mă aflu?”, furnizând şi indicii cum ar fi „Ninge abundent. Deşi este mijlocul zilei, afară este întuneric”. Adresaţi întrebările în avans, pentru ca elevii să aibă timp să răspundă. Permiteţi elevilor să utilizeze Twitter pentru a cere lămuriri suplimentare. Puteţi să publicaţi şi imagini pe post de indicii. Ghidaţi în mod subtil elevii: ei trebuie să îşi asume rolurile unor exploratori, nu ale unor turişti! Încurajaţi elevii să afle mai multe informaţii despre zona la care se referă GeoTweetul şi să furnizeze printr-un tweet trimis autorului dovezi concrete în momentul în care identifică zona vizată.

  • Încurajaţi elevii să utilizeze reţeaua de pe Twitter pentru a pune întrebări cum ar fi „Care a fost cuvântul pe care nu aţi ştiut niciodată să îl scrieţi când eraţi la şcoală?” (cereţi prietenilor să folosească funcţia „retweet” pentru a distribui întrebarea şi în reţelele lor). Sfătuiţi elevii să facă o listă cu răspunsurile primite. Dacă au primit multe răspunsuri, puteţi chiar să creaţi un grafic cu rezultatele. Apoi, în locul unei liste standard cu cuvinte, cereţi-le copiilor să aleagă şi să înveţe cinci (sau mai multe) cuvinte. Dacă doresc, copiii pot trimite tweeturi celor care au răspuns la întrebare pentru a-i anunţa că au reuşit să înveţe cuvântul respectiv. Am primit la un moment dat un răspuns minunat de la un comentator sportiv renumit, care a recunoscut faptul că încă mai avea dificultăţi în a scrie corect cuvânt „goal” („gol” în engleză), scriind de mult ori „gaol” („închisoare”) în loc. Unul dintre elevii pasionaţi de fotbal i-a trimis un tweet prin care îl anunţa că, datorită răspunsului primit, a reuşit să înveţe ambele cuvinte, iar comentatorul sportiv l-a felicitat pentru reuşită.

Puteţi găsi multe alte idei la adresa www.teachhub.com/50-ways-use-twitter-classroom

This post is also available in: Engleză, Olaneză, Italiană, Spaniolă, Galeză

Tags: , , , , ,

One Response to “Jocuri de rol pe Twitter”

  1. lmalita May 5, 2014 at 19:25 #

    Pentru activitatile educationale din Romania, utilizarea Twitter-ului nu cred ca va “prinde”, din mai multe motive.
    Pentru a folosi Twitter in primul rand este nevoie de conexiune Internet, ceea ce in afara laboratoarelor de informatica, prea putine scoli cred ca se pot lauda ca au acoperire wireless sau alte tipuri de conexiuni. In plus, in laboratoarele de informatica accesul elevilor este posibil de obicei doar la orele de informatica, ceea ce presupune a se urma programa respectiva, unde Twitter-ul inca nu si-a gasit “loc”.
    Mai mult decat atat, Twitter-ul inca nu se afla in topul aplicatiilor preferate de profesorii romani (si nici chiar de catre elevi sau studenti), ceea ce nu-l face prea atractiv nici pentru profesorii care ar fi dispusi poate sa il exploreze.
    Desi probabil aceasta opinie poate parea pesimista, experienta ultimilor 3 ani cand am constatat realitatea din scolile de elita din judetele din vestul tarii (Timis, Caras-Severin, Mehedinti, Bihor, Arad si Hunedoara), sustine faptul ca acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care cred ca Twitter este inca “prematur” pentru mediul educational din Romania.
    Dvs. ce parere aveti? As fi chiar bucuroasa daca m-ati contrazice….

Leave a Reply

This blog is kept spam free by WP-SpamFree.