Nic Daniels folosește benzi desenate pentru a face știința mai atractivă
Copiilor le plac foarte mult desenele și de cele mai multe ori urăsc să scrie formule științifice și exerciții complicate. Așadar să transformăm experimentele în benzi desenate, poate e pasul înainte de care avem nevoie. Pentru banda desenată de mai sus am folosit Comic Life (http://plasq.com/), care vine preinstalat pe sistemele de operare Mac, dar și pentru Windows nivelul inițial este gratuit și e exact tot ceea ce e nevoie pentru a putea să îți atingi scopul. Este foarte ușor de folosit, astfel încât majoritatea copiilor vor învăța să îl folosească singuri în primele zece minute și, în plus, e foarte atractiv deoarece pentru fiecare secțiune desenată poți folosi diferite sunete care să apropie și mai mult experimentul de realitate.
Pentru că întreg procesul de creație este destul de complex, e recomandat să se lucreze sub formă de proiect de grup sau să se pună accentul pe o singură componentă a benzii desenate, de exemplu exeprimentul propriu-zis. În orice caz, e important întâi să se creeze o schiță grafică a povestirii.
Variații.
Adaptarea exercițiului pentru a satisface diferite niveluri de dificultate este destul de ușoară. Copiii care se descurcă mai bine pot face întregi benzi desenate singuri; pentru cei de nivel mediu profesorul poate să ofere benzile desenate parțial completate, care să conțină elemente de tipul „Unitățile de măsură pe care le voi folosi sunt…”, urmând să fie completat de către copii cu poze și replici corecte; iar pentru cei cu un nivel mai scăzut benzile pot să fie completate în întregime cu poze de către profesor, copii urmând să completeze numai replicile personajelor.
(Desigur, dacă experimentul a fost în prealabil și fotografiat de către copii, ar putea să folosească pozele proprii, iar dacă nu, pot accesa internetul pentru acest pas.)
This post is also available in: Engleză
Cred ca in sistemul educational romanesc deocamdata nu se pune un accent suficient de mare pe partea practica a stiintelor, iar din acest motiv deocamdata nu ne intalnim cu o lipsa de interes a copiilor fata de stiinte si experimente, astfel incat sa fie necesar sa le facem sa fie mai interesante si mai interactive. Insa desigur ca si metoda, intr-o abordare diferita a stiintelor, poate sa fie foarte utila, insa chiar daca necesita tehnologie minimala, trebuie sa tinem cont de disponibilitatea acesteia destul de redusa in scolile romanesti, la o scara larga. Dar niciodata nu va putea fi gresita o metoda care imbina utilul cu placutul si care duce in acelasi timp catre un target educational.
Nu numai la lectiile de stiinta se poate folosi banda desenata. Ci chiar si la o lectie de stiinte sociale. Vezi mai jos un model utilizat pentru explicarea Uniunii Europene realizat cu ToonDoo.