O dată ce permiteți copiilor accesul la Internet inevitabil există riscul ca ei să „dea” de necazuri. Pe de altă parte, același lucru este valabil și atunci când îi lăsați să se ​​joace afară, în curte. Și, probabil, că riscul este mai mare pe terenul de joacă. Poate părea că suntem nepăsători, dar suntem convinși că trebuie să privim lucrurile (riscul) în perspectivă.

Există câteva reguli de bază:

1. Decideți ce anume pot (sau nu pot) elevii dumneavoastră să acceseze pe Internet. Acest lucru ar putea fi stipulat în politica școlii sau puteți face apel la propriul raționament profesional. Stabiliți-vă limitele personale cu strictețe.
2. Dacă aveți posibilitatea de a alege între utilizarea unui software on-line sau a unuia pe care să îl descărcați pentru a-l instala local, optați pentru cel din urmă, chiar dacă aceasta înseamnă că trebuie să-l instalați pe fiecare calculator. Dacă aveți o rețea, acest lucru se face mai ușor dar, cel mai probabil, că responsabilii din cadrul departamentului de  informatizare nu vă vor permite să instalați nici un software singuri, ceea ce se poate constitui atât în dezavantaj cât și într-un avantaj. Pe de altă parte, există mult mai multe lucruri gratuite on-line atât de potrivite actului didactic (conținutului educațional), pe care merită să le luați în considerare.
3. Dacă utilizați un software on-line cu o tablă interactivă (smart board), atunci aveți nevoie doar să configurați un cont. Și, bineînțeles, că pe măsură ce vă pregătiți lecția, veți verifica site-urile incluse / alte resurse, pentru a vă asigura că atunci când se face clic pe un link copiii nu sunt conduși într-o locație virtuală unde nu dorim să ajungă. Un lucru care nu trebuie scăpat din vedere este faptul că, cele mai multe site-uri gratuite, cum ar fi YouTube, fac bani din reclame. Acestea sunt în continuă schimbare. Și, deși cele mai multe site-uri adaptează conținutul lor  pentru copii, fiind responsabili de anunțurile pe care le efectuează, alte site-uri nu sunt preocupate de siguranța celor mici și este indicat să le utilizați mai puțin. Așadar, înainte de a începe lecția, faceți o o verificare de ultim moment pentru site-ul/urile pe care aveți de gând să le utilizați – asta doar în cazul în care vă mulțumiți să  explicați că ceea ce văd copiii nu este decât publicitate … ceea ce ar fi, să recunoaștem, un pic cam ciudat!
4. Cel mai probabil în cadrul școlii, veți avea un sistem puternic de protecție (firewall). Dacă nu, veți avea totuși nevoie de un fel de „bonă” digitală, un program filtru care blochează conținut neadecvat înainte de a fi vizualizat. În caz contrar, puteți ajusta setările motorului de căutare sau browser-ului pe care îl folosiți pentru a adapta filtrele de siguranță (cel puțin la nivel de editare imagini nerecomandate).
5. Nu în ultimul rând asigurați-vă că aveți instalat pe sistem(e) un software anti-virus și antispyware – chiar dacă acestea pot încetini computerul dumneavoastră.
6. Conturi, nume de utilizatori, adrese de e-mail și parole!

În cazul în care elevii vor desfășura activități on-line, dar nu au nevoie să comunice între ei virtual, atunci preferința noastră se îndreaptă spre configurarea unui singur cont de către profesor, pe care să-l folosească întreaga clasă. Aceasta înseamnă că toată lumea folosește același cont. Cu alte cuvinte fie conectați dvs. toate stațiile existente în sala de clasă, fie îi lăsați pe copii să facă acest lucru, în acest caz le dați numele de utilizator și parola.

(Copiii vor spune mereu copiilor din alte clase care este parola – dar aceasta nu ar trebui să fie o problemă reală, atâta timp cât se accesează doar o aplicație pe care ați selectat-o pentru activitatea în cauză. Pe de altă parte, dacă doriți să evitați acest lucru, puteți stabili un fel de parolă „oficială” care să îi facă pe copii să se simtă speciali/importanți – de exemplu DoarClasa5. Nu trebuie să generalizăm și nici să creăm parole sofisticate, pentru că uneori și o parolă simplă, ca de exemplu cuvântul „ciocolată”, s-ar putea să nu fie folosită atâta vreme cât le explicăm copiilor importanța stabilirii acesteia).

Dezavantajul major al „contului unic” constă în faptul că o mare parte din site-urile gratuite pot impune restricții cu privire la datele care pot fi stocate într-un singur cont sau la numărul de utilizări fără a face actualizări către un cont plătit. Dacă veți folosi contul cu toată clasa s-ar putea să întâmpinați probleme mult mai repede decât vă gândiți. De asemenea, în mod evident, adoptarea unui cont unic per clasă nu este o soluție fiabilă dacă doriți ca elevii să comunice între ei prin e-mail, Skype sau Twitter.

Practic o a treia soluție ar fi aceea de a lăsa fiecare elev să-și creeze un cont pentru utilizarea software-ului on-line. Între noi am discutat de nenumărate ori cum este mai bine să procedăm cu privire la posibilitatea de a permite elevilor să își aleagă singuri numele de utilizator și parolele și dacă acestea ar trebui să fie păstrate în mod privat. În timp ce înțelegem preocupările de ordin etic care apar – cu copiii mai mari se pot purta discuții – principalul motiv pentru a cunoaște numele de utilizator și parolele elevilor din ciclul primar este nu numai că este mai sigur, dar, de asemenea, că aceștia au tendința de le uita. (Aproape) Întotdeauna. Un alt lucru care îl puteți face este să le stabiliți dvs. un nume ușor de reținut (de exemplu NicClasa4) și să le cereți să folosească aceeași parolă, pe care o scrieți pe tablă. Cei mai mulți copii de vârstă primară vor accepta acest lucru cu ușurință.

Pe de altă parte, există aplicații online care permit să setați conturi doar dacă sunt legate de o adresă de e-mail unică. Un mod de a face aceasta într-o manieră relativ ușoară este, așa cum am văzut anterior, de a configura contul de email folosind o combinație a numelui dvs., a clasei, o abreviere a școlii precum și inițialele elevilor.

De exemplu: clasa4_Sc19_PopAna [at] gmail [dot] com

Apoi, alocați parolele dintr-o listă și păstrați o copie. Dezavantajul pentru o astfel de autentificare în mediul virtual (indiferent de aplicație) este aceea că elevii nu vor avea satisfacția de a-și vedea numele online atunci când crează conținut digital.

O alternativă ar fi aceea de a utiliza software-uri care să vă permită posibilitatea unor setări de confidențialitate mai complexe (vezi mai jos).

Nu în ultimul rând, dacă vă decideți să desfășurați una din activitățile menționate în această carte, de exemplu, „Jocul de rol pe Twitter”, atunci este indicat să lăsați elevii să își stabilească singuri numele de utilizator. Cu toate acestea, le puteți aloca o parolă dintr-o listă special concepută sau să le cereți să utilizeze aceeași parolă! În aceste cazuri, optăm pentru închiderea conturilor de îndată ce s-a terminat activitatea.

Dacă toate acestea vi se par severe, amintiți-vă doar că în timp ce copiii sunt în sala de clasă, ei se află sub supravegherea dvs. și că puteți face judecăți profesionale personale cu privire la modul de a îi proteja – mai ales la vârste fragede. Și nu uitați că părinții sunt în permanență vigilenți și preocupați de siguranța odraselelor.

7.      Discutați despre reguli de bază cu clasa și scrieți-le pe perete. De exemplu, unele ar putea fi derivate din cele discutate anterior, cum ar fi: „Nu schimbați niciodată parola dacă nu vi se spune să faceți acest lucru de către un profesor”. De asemenea, poate doriți să includeți și alte reguli: „Nu spuneți nimic jignitor la adresa altor persoane atunci când sunteți on-line”, „Fiți politicoși!”, „Nu postați fotografii dacă nu aveți permisiunea celor din imagine/a părinților”, „Nu comunicați cu persoane necunoscute decât la indicația profesorului”,„Nu folosiți un nume (de utilizator / propriu) decât atunci când profesorul este de acord” etc.

8.      Efectuați controale în mod sistematic – acest lucru nu înseamnă că vă transformați în detectivi, ci este pentru protecția copiilor. Începeți prin a verifica setările browser-ului pe care îl utilizați – asigurați-vă că acesta este setat pentru a salva tot istoricul de navigare. Puteți face, de obicei, acest lucru prin a merge la „preferințele” programului dvs. de navigare. De exemplu pentru Google Chrome urmați pașii: Personalizați și controlați Google Chrome – Istoric. Verificați istoricul de navigare după fiecare activitate. În afară de faptul că veți ști pe unde „s-au plimbat” elevii dvs. (adică nu au accesat site-uri „nedorite”), puteți avea o privire de ansamblu despre modul în care aceștia au abordat sarcinile de lucru, parcurgând lista de site-uri pe care le-au vizitat. Explicați-le copiilor că întotdeauna veți face acest lucru, și aceasta nu pentru că nu aveți încredere în ei, ci pentru că doriți să-i știți în siguranță în periplul lor virtual.

9.      Nu vă amăgiți! – se spune că, în medie, un copil accesează intenționat pentru prima dată un site cu conținut pornografic la vârsta de opt ani. Și, până când împlinesc nouă ani, 1 din 3 copii va avea cont pe o rețea de socializare. Copiii pot fi hărțuiți la orice vârstă și să nu uităm că agresiunile de orice fel nu au fost inventate pe Internet! Acest lucru nu diminuează în nici un fel gravitatea acestor fapte, ci dimpotrivă. Ceea ce trebuie să observăm este faptul că interzicerea accesului la internet nu este în mod clar un lucru pe care să-l facem și poate că ar trebui să investim mai mult timp în educarea copiilor cu privire la utilizarea responsabilă a web-ului decât în încercarea de a construi blocade de acces în lumea virtuală!

This post is also available in: Engleză, Olaneză, Portugheză (Portugalia)