Pe scurt
Idei noi de utilizare a platformei de microblogging Twitter în educație apar zilnic. Indiferent de scopul activităților, recomandăm să aveți un cont de microblogging separat pentru școală. În prezenta unitate de învățare am folosit Twitter și Google Earth pentru a provoca elevii să-și cunoască mai bine localitatea în care trăiesc.
1 – Descoperiți mai multe despre locurile istorice de interes din împrejurimile localității accesând site-ul www.historypin.com. Cereți elevilor să contribuie cu propriile imagini pentru a le include pe harta locală.
(HistoryPin este de fapt o hartă a fotografiilor istorice – detalii puteți citi aici)
Descrierea activității
Spuneți elevilor să elaboreze o listă cu locurile istorice care prezintă interes din jurul orașului / localității lor. Apoi, fiecare elev este invitat în fața clasei pentru a-și citi lista. Este un bun moment de a include copiii în grupuri. Dacă este nevoie (nu s-au descurcat căutând pe harta virtuală) dați-le un tutorial Google Earth.
2 – Un tutorial pentru începători poate fi accesat la http://www.google.com/earth/learn/beginner.html.
Cereți elevilor ca toate localitățile scrise pe liste să fie trecute pe hartă iar apoi să identifice coordonatele locurilor istorice de interes cu ajutorul Google Earth. Această operație necesită acuratețe deoarece mai târziu elevii vor furniza indicații despre orientarea la fața locului.
Când au terminat, rugați-i să trimită câte un mesaj în ciberspațiu prin Twitter și așteptați să vedeți dacă primiți vreun răspuns de la vreun microblogger care fie trăiește în localitatea aleasă fie a vizitat-o. Ca sfat: rugați persoanele din propria rețea să vă ajute în cadrul acestei activități (altfel s-ar putea să treacă câteva zile până se primește un răspuns).
Această activitate s-ar putea derula și prin colaborarea cu altă clasă sau cu plasarea elevilor în grupuri din unități școlare diferite.
3 – Folosiți Google Earth pentru a căuta imagini cu situri istorice din localitatea dvs.: http://www.google.com/earth/learn/beginner.html#tab=historical-imagery.
Și, în final, cereți elevilor să caute fotografii pe site-ul www.historypin.com. Care dintre acestea au fost „prinse cu pioneze virtuale”? Sunt cele mai reprezentative „înțepate” pe hartă? Discutați cu elevii să pună și ei imagini pe care fie le-au făcut ei înșiși fie le-au preluat de pe alte site-uri (în acest caz asigurați-vă că nu sunt protejate de drepturile de autor). Acest lucru transformă activitatea într-o oprtunitate excelentă de a discuta despre derepturi intelectuae și importanța respectării acestora precum și pericolele la care se expun elevii dacă folosesc material fără a deține drepturi asupra lor.
4 – Folosiți http://search.creativecommons.org pentru a găsi imagini sub licență CC.
Un exemplu pentru România este din zona Banatului, de unde provin: explorarea istorică a orașului Reșița
Sprijin logistic pentru desfășurarea activității
- Cont de Twitter (unul care să nu fie restricționat de politicile social media ale școlii)
- Acces la Internet
Valoare adăugată
Prin această activitate elevii au posibilitatea să exploreze localitatea în care trăiesc (sau alta, la alegere dar care prezintă interes sau pe care și-ar dori să o viziteze) rapid și eficient. Nu este însă un substitut al excursiilor! Dar, într-un anume fel, permite explorarea altor locații pe care nu ni le-am putea permite să le vizităm (fie ca timp fie în termeni de costuri).
Util și pentru …
geografie (localizarea caracteristicilor fizice sau a celor realizate de mâna omului din împrejurimile localității), știință (explorarea soarelui, lunii și a planetelor http://www.google.com/earth/learn/beginner.html#tab=exploring-mars-moon-and-sky)
This post is also available in: Engleză, Olaneză, Italiană, Portugheză (Portugalia)
Ce ar trebui sa fie in prim plan este ca, in sfarsit, Google are incheiat un parteneriat cu o companie de initiative civice.
Acest Historypin ca site care le permite utilizatorilor sa alature fotografii istorice ale oraselor altor imagini din perioada contemporana permite elevilor sa partajeze imagini personale (fie utilizand Google Maps fie Google Street View).
Imi place, de asemenea, felul unic in care elevii au posibilitatea sa partajeze imagini sau sa scrie comentarii. Practic Historypin creeaza o fereastra inedita spre trecut.